Browsing Tag

fericirea

Dezvoltare personală Evoluţie personală Încredere în sine

6 moduri în care să te faci respectat

martie 15, 2017

Nu cred că există om care să nu-şi dorească să fie respectat. Ba chiar pentru mulţi dintre noi aceasta este o nevoie foarte importantă, care de multe ori, când nu ne este îndeplinită, ne provoacă un imens ocean de frustare.

Iar frustrarea nu este un sentiment tocmai plăcut. De fapt, frustrarea este o stare dată de un amestec de sentimente, ca spre exemplu furie, frică, tristeţe, dezamăgire, toate având la baza nişte gânduri negative pe care mintea noastră le ţese în diverse situaţii. Şi pe care de foarte multe ori nu le putem gestiona. Continue Reading

Evoluţie personală

Ce să faci pentru a obține mai ușor tot ceea ce îți dorești

aprilie 9, 2013

Probabil că, ceea ce voi spune în continuare va suna dur pentru unii, dar consider că, este necesar să o fac, deoarece adevărul este căexistă foarte mulți oameni pe planeta astacare nu au cunoscut sau nu vor ajunge să cunoască niciodată adevăratul sens al fericirii. Sunt acei oameni, care continuă să întărească exact comportamentele, care îi limitează și le pun sub semnul interzicerii autonomia și libertatea de mișcare, atât în planul fizic, cât și în planurile mental și spiritual. Iar dacă articolul acesta i-ar ajuta să conștientizeze asta și să schimbe ceva, atunci de ce aș evita să spun lucrurilor pe nume? Fiecare dintre noi merită să aibă acces la fericire, doar e pe gratis, nu-i așa? 🙂 Continue Reading

Gândire pozitivă

5 moduri de a simplifica drumul către fericire

ianuarie 31, 2013

Lumea în care trăim este complexă și dificilă. Chiar și în cele mai bune momente, pot apărea provocări, probleme și traume cu care suntem obligați să ne confruntăm. Iar noi, oamenii, de cele mai multe ori, avem tendința de a complica și mai mult lucrurile. Și astfel, în loc să ne relaxăm, devenim din ce în ce mai stresați, în loc să ne găsim echilibrul, devenim tot mai confuzi, în loc să deținem controlul, ajungem să ne simțim copleșiți, și în loc să fim productivi, devenim ineficienți.
Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă Încredere în sine

35 de moduri în care îți alimentezi nefericirea

noiembrie 22, 2012

Unii oameni cred că, pot cunoaște fericirea dacă își schimbă locul de muncă, dacă se mută în alt oraș, dacă încearcă să pună bazele unor noi relații, sau dacă schimbă orice alți factori, care țin de lumea exterioară. În realitate, fericirea este acea stare de bine care vine din interior, și pe care o simți indiferent de starea lumii tale exterioare. Aceasta este esența pe care mulți nu o înțeleg. 

Fericirea este o stare de spirit, care se naște în urma unei alegeri. Găsești mai jos o listă cu cele mai comune lucruri, care îți fură fericirea. Iar dacă  vrei să fii cu adevărat fericit, acționează în direcția opusă 🙂
Continue Reading

Evoluţie personală

8 lucruri pe care să ți le spui în fiecare zi

septembrie 16, 2012

Am renunțat de mult la a mă mai lupta cu mine, pentru că am înțeles că cea mai dificilă luptă este aceea pe care o duci cu tine însuți. De care parte poți să fii atunci?

Așa că am început să lupt pentru mine.

Și aceste lupte m-au învățat că datoria mea ca om este aceea de a-mi număra binecuvântările, nu necazurile, de a trăi fiecare zi că și cum ar fi ultima, de a permite durerii să se stingă treptat, de a oferi mai mult decât am, de a caută binele în orice om și situație, cu riscul de a mi se spune că asta mă face naivă… Continue Reading

Evoluţie personală

5 principii de viață preluate de la Mark Twain

iulie 7, 2012

Avem la dispoziție o multitudine de opere, o multitudine de creații și o mulțime de vieți din care ne putem inspira pentru a le simplifica și înfrumuseța pe ale noastre. Dar abundența de informații, uneori creează confuzie, astfel încât nu știm ce ni s-ar potrivi, ce ne-ar ajuta.

Uneori este de ajuns să privim către acei oameni, care au lăsat o moștenire valoroasă acestei lumi. Scriitori, artiști, creatori. De cele mai multe ori, în spatele procesului lor de creație, stau principii bine definite, pe care le-am putea prelua în drumul nostru către succes. Continue Reading

Dezvoltare personală

Stresul de sărbători – ce îl declanșează și cum să îl combați

decembrie 21, 2011

Sărbătorile de iarnă sunt minunate. Luminițe multicolore, brazi împodobiți, colinde, petreceri și reîntâlnirea cu cei dragi. Totuși, tot mai mulți oameni se plâng că nu mai simt spiritul Crăciunului. Pentru că, pe cât de frumoasă este această perioadă a anului, pe atât este de stresantă. Ne dorim să avem sărbători perfecte, ne pregătim cu săptămâni înainte, investim energie, timp și efort, și în consecință obosim atât de tare, încât ne este imposibil să mai simțim bucuria și amalgamul de sentimente pozitive aferente sărbătorilor de iarnă.

Ce ne provoacă stresul, care ne împiedică să simțim bucuria și liniștea sufletească pe care se presupune că ar trebui să le trăim mai intens în perioada sărbătorilor? Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală

Cum să ieși din zona de confort pentru a experimenta succesul

decembrie 6, 2011

Oamenii iubesc familiarul. Ne place să ne simțim confortabil cu job-ul nostru, cu relația noastră și cu modul în care gândim. Ne asigurăm că totul în viața noastră rămâne constant. Iubim zona de confort! Ne oferă sentimentul de siguranță, iar atâta timp cât rămânem între zidurile a ceea ce cunoaștem, ne simțim protejați și încrezători.

Zona noastră de confort este zona banilor, a bucuriei, a dragostei, a împlinirii, a spiritualității. Și dacă vrem mai mult din toate astea în viața noastră, e necesar să începem să ne extindem zona de confort. Totuși, majoritatea dintre noi am creat ziduri destul de solide, care ne delimitează zona de siguranță, iar spargerea lor presupune un efort conștient.
Continue Reading

Dezvoltare personală Evoluţie personală Gândire pozitivă

10 lucruri care îți pot schimba viațaiata

august 17, 2011

În urma experiențelor mele în ceea ce privește dezvoltarea personală, am învățat că una dintre marile dorințe umane este aceea de a găsi fericirea. Unii aleargă în căutarea ei toată viața, dar nu ajung niciodată să înțeleagă cu adevărat accepțiunea acestui cuvânt, iar alții par să se fi născut pentru a trăi în profunzime acest sentiment. În realitate, fericirea este un lucru relativ si totul ține de percepție. Existătotuși lucruri general valabile, care influențează nivelul fericirii tale.

Ești în căutarea fericirii? Iată 10 lucruri care te pot ajuta să o găsești:

Continue Reading